Prezentarea spitalului
Ca și concept, spitalul se structurează pe trei unități:
la parter ambulatorul clinicii și compartimentul de mici intervenții cu 3 paturi,
la etajul I. secția de ginecologie cu 6 paturi de ginecologie și 4 de chirurgie, terapia intensivă cu 5 paturi și sala pentru intervenții ginecologice, oncoginecologice și histeroscopie-laparoscopie,
la etajul II. maternitatea cu 10 paturi pentru lăuze, sala de naștere cu două săli de travaliu, sala de operații cezariene și secția de nou-născuți cu terapie intensivă nou-născuți.
Recepţia se află în holul de aşteptare echipat cu materiale informative, ziare, automat de cafea şi apă, astfel încât aşteptarea (pe care o dorim cât mai scurtă) să fie plăcută. La recepţie
* puteţi obţine informaţii privind serviciile oferite, programul de consultaţii
* puteţi face programări (acestea se pot efectua şi prin site la „Programări online”, în cazuri deosebite prin telefon sau prin mail la receptie@gynia.ro)
* puteţi introduce datele personale în sistemul informatic, aici se face şi internarea pacientelor
* se eliberează rezultatele şi biletele de ieşire din spital
* se face plata serviciilor medicale efectuate (plata poate fi efectuată şi cu cardul)
Consultaţiile de specialitate (obstetricale, ginecologice) se efectuează în trei cabinete complet echipate, inclusiv ecografie 2D abdominală şi transvaginală, Doppler color si 3D/4D.
Cabinetele sunt echipate cu câte un aparat General Electric Voluson Expert ce permite investigarea complexă a morfologiei fetale, precum şi efectuarea de ecografii tridimensionale statice (3D) şi în mişcare (4D-live) cu stocarea la cerere a imaginilor pe hârtie sau CD.
La parterul clinicii se află şi compartimentul internări de zi, unde se pot efectua intervenţii chirurgicale ce nu necesită supraveghere prelungită. Acestea (mici intervenţii, întreruperea la cerere a sarcinii, biopsii endometriale, biopsii de col sub control colposcopic, etc.) se pot efectua sub anestezie intravenoasă (adormire), în unele cazuri şi sub anestezie locală sau analgezie inspiratorie cu oxid de azot (minimalizarea sensibilităţii dureroase) .
Blocul operator, proiectat, construit și apoi reconstruit după actualele norme de sănătate, dotat inclusiv cu sistem de aer steril, are o sală de operaţie complet echipată pentru intervenţii chirurgicale ginecologice clasice, dar şi pentru chirurgie minim invazivă – laparoscopie, histeroscopie.
Compartimentul reanimare adulţi, cu trei paturi de terapie intensivă şi două de supraveghere postoperatorie, permite monitorizarea pacientelor imediat postoperator și a unor cazuri care necesită supraveghere complexă.
Unitatea de transfuzie sangvină autorizată conform reglementărilor în vigoare funcţionează în cadrul compartimentului ATI.
Saloanele sunt amenajate confortabil, fiecare cu toaletă proprie cu duş, sunt dotate cu sursă de oxigen, sonerie de urgenţă, aer condiţionat, frigider, TV şi acces la internet.
Masa este asigurată în sistem catering, adaptată necesităţilor specifice ale pacientelor noastre.
Sala de naştere este complet echipată pentru a permite asistenţa naşterii şi rezolvarea eventualelor complicaţii care pot surveni în expulzie şi în perioada imediat următoare. Masa de naştere are multiple posibilităţi de adaptare poziţională şi asigură confortul maxim în expulzie. Astfel se asigură atât supravegherea şi derularea corespunzătoare a naşterii, cât şi protecţia nou-născutului.
Există, de asemenea, facilităţile necesare recoltării sângelui placentar din care se izolează celulele stem, spitalul colaborând cu diverse firme ce oferă acest serviciu de procesare.
Sala de operaţii cezariene. În cazul unor patologii asociate, al unor situaţii obstetricale ce nu permit naşterea pe cale vaginală sau dacă pacienta doreşte acest lucru şi acceptă riscurile intervenţiei, copilul poate fi adus pe lume prin operaţie cezariană. Circuitele medicale, realizate conform rigorilor impuse de practica modernă, permit accesul rapid în sala de operaţii cezariene în cazurile de urgenţă (travaliu distocic, suferinţă fetală etc).
În compartimentul de reanimare nou-născuţi există echipamentul necesar pentru măsuri complexe de reanimare şi monitorizare neonatală, sub coordonarea permanentă a medicului neonatolog de gardă.
Saloanele de câte două paturi de adulţi şi două de nou-născuţi sunt confortabile, dotate cu sursă de oxigen, sonerie de urgenţă, aer condiţionat, frigider, TV şi acces la internet.
Mobilierul este astfel conceput încât permite şederea nou-născutului alături de mamă în sistem rooming-in, şi înlesneşte alăptarea la sân în funcţie de necesităţile bebeluşului.
Clinica Gynia sprijină alăptarea şi există personal pregătit să ajute tinerele mame să deprindă tehnica alăptatului. Cu toate acestea, există și o biberonerie echipată corespunzător pentru mamele care se confruntă cu probleme de alăptare în primele zile.
La etajul trei pacientele şi vizitatorii se pot relaxa într-un decor plăcut, pe terasa clădirii.
Maternitatea este organizată în jurul blocului de naştere format dintr-o sală de naştere, două săli de travaliu, o sală de operaţii cezariene şi compartimentul de reanimare nou-născuţi, completat cu cinci saloane de lăuze organizate în sistem rooming-in.
Cele două săli de travaliu cu câte un pat şi toaletă proprie sunt destinate supravegherii materno-fetale în perioada de dilataţie. Ele sunt dotate cu paturi mobile, rabatabile, cardiotocografe disponibile permanent şi sursă de oxigen, astfel încât travaliul să se poată desfăşura în deplină siguranţă pentru mamă şi făt.
Travaliul poate fi ajutat cu mingi speciale, iar analgezia peridurală (epidurală) este disponibilă la cerere. Este permisă prezenţa unui membru al familiei alături de parturientă. Aceste facilităţi sunt menite să reducă durerile din timpul contracţiilor, astfel încât naşterea să nu fie un chin, ci evenimentul special al apariţiei unui nou membru al familiei. Este permisă și încurajată prezenţa unui membru al familiei alături de parturientă pe parcursul travaliului.