Aşteptarea

Maternitatea, alături de perioada pubertăţii şi cea a menopauzei, este definită din punct de vedere psihologic, o perioadă de criză în viaţa femeii.

Sarcina este o criză identitară şi stă la originea unei schimbări profunde a relaţiei de cuplu şi a mediului familial.

Încă din perioada sarcinii femeia încearcă un profund sentiment de solitudine, explicat de nevoia ei imperioasă de a fi înţeleasă în ceea ce trăieşte, de a fi ascultată şi „suţinută” în sens psihologic.

În mod paradoxal ea simte şi nevoia de a fi izolată, pentru a trăi plenar evenimentul de care se pregăteşte.

În acest context, postpartumul poate să se dovedească dificil pentru proaspăta mamă.

Fără îndoială, pentru multe femei şi cupluri aşteptarea, iar mai apoi primirea nou- născutului, devine perioada „cea mai” .

Sunt femei, cupluri care ne povestesc despre bucurie, conectare, entuziasm legat de cunoşterea nou-născutului, descoperirea unor laturi noi, până atunci necunoscute, a propriei persoane şi a partenerului.

Naşterea

Momentul naşterii puiuţului nostru coincide cu momentul din care ne definim ca şi mame, însă de multe ori depăşim cu mult perioada sarcinii, travaliului şi a naşterii până ce devenim mame în sens psihologic.

Naşterea ne asigură un amalgam de trăiri intense, dar va fi nevoie de timp pentru a ne asuma identitatea de mamă, a învăţa ce înseamnă pentru noi a fi mamă: responsabilităţi –unele neaşteptate-, noi moduri de funcţionare, metode de coping, un lung şir de situaţii  care ni se par incontrolabile, o permanentă stare de alertă.

E neaşteptat de dificil

„În primele zile mi s-a întâmplat un lucru ciudat. Nu-mi găseam ritmul.

Minutele mi se păreau ore, orele zile, iar eu mă simţeam tot timpul epuizată.

M-am trezit cu lacrimi în ochi, plângând fără vreun motiv şi îmi era greu să mă opresc. M-am simţit cumplit şi mă învinovăţeam pentru că nu reuşeam să mă bucur de puiuţul meu.

Nu reuşeam să mă concentrez. Nu m-am descurcat nici la schimbrea scutecelului.

Mi-am revenit în câteva zile. ”

Tristeţea postpartum sau „baby blues”-ul este o tulburare de dispoziţie temporară.

Ea afectează până la 50-80% dintre femeile care devin mămici şi se manifestă în primele două săptămâni de la naştere.

Debutul este caracteristic în jurul zilelor 3-4 după naştere, asociindu-se cu perioada instalării lactaţiei.

Din fericire dispare de la sine în aproximativ două săptămâni.

Proaspăta mămică se simte copleşită de  noile responsabilităţi, suferă de insomnii, este agitată, neliniştită, plânge incontrolabil.

Un alt mod de manifestare a tulburării de dispoziţie asociată naşterii, este cunocută sub denumirea de „baby pinks”.

Este înt-un fel opusul tristeții, o formă de euforie postpartum.

Proaspăta mămică se află într-o stare de incandescenţă continuă, este exagerat de energică, activă şi implicată social.

Pot apărea combinaţii ale celor două, cu schimbări bruşte de dispoziţie de la tristeţe la euforie.

De ce?

Experienţa naşterii, debutul alăptării, schimbările neurohormonale din perioada imediat următoare naşterii, anxietatea legată de reuşita alimentaţiei exclusive la sân, gândurile obsesive de a face faţă situaţiei, lărgirea evantaiului de roluri sociale individuale şi familiale, precum şi nesiguranţa legată de acestea, toate contribuie la apariţia tulburărilor de dispoziţie.

Ce e de făcut?

În primul rând să recunoaştem situaţia.

Un rol important revine partenerului şi familiei.

„Încurajări” de tipul: „vino-ţi în fire”, „adună-te, ai un copil de crescut” sunt de prisos.

Tulburările de dispoziţie asociate perioadei postpartum nu ţin mai mult de două săptămâni, trec de la sine.

Un cadru familial încurajator, un partener prezent şi implicat, trăirea cadrului de siguranţă, în care putem  să comunicăm deschis, reprezintă principalele intrumente în demersul nostru de a depăşi situaţia.

Succes!

Rápolti Kinga - Psiholog și Educator perinatal SAMAS