V-ați gândit vreodată că preocuparea pentru alimentație în perioada de preconcepție este importantă?

V-ați gândit vreodată că preocuparea pentru alimentație în perioada de preconcepție este importantă în egală măsură atât pentru femei cât și pentru bărbați?

Că alimentația poate să aibă consecințe majore asupra tuturor aspectelor ce țin de reproducere?

Că o sarcină sănătoasă începe înaintea concepției?

Extremele în ceea ce privește IMC-ul (indicele de masă corporală) unuia dintre parteneri, poate fi una dintre cauzele infertilității. Femeile cu un IMC mai mic de 20 kg/mp au un risc crescut de anovulație, în timp ce supraponderea/obezitatea, atât la femei cât și la bărbați, poate micșora șansa de a obține o sarcină.

Ce puteți face? 

  • Urmați o dietă care presupune consum de fructe și legume, pește, carne albă, cereale integrale;
  • Alegeți alimente care au un conținut scăzut în zahăr și grăsimi saturate;
  • Gătiți la abur, coaceți sau fierbeți alimentele pentru a reduce cantitatea de grăsime adăugată;
  • Profitați de serviciile clinicii noastre și programați o consultație de nutriție pentru cuplu în vederea evaluarii statusului dvs. ponderal și nutrițional. 

În final, cu ocazia Zilei mondiale a alimentației vă urăm ca ”Hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrana” (Hipocrate)

Brudan Cosmina- Nutriționist și Dietetician Licențiat